Printre priorităţile Consiliului Judeţean Cluj pe anul acesta se numără finalizarea pistei aeroportului, modernizarea spitalelor din subordine, realizarea studiului de fezabilitate pentru Spitalul Regional şi pentru un spital nou de pediatrie.
În şedinţa de Consiliu Judeţean de mâine dimineaţă, consilierii vor dezbate proiectul de hotărâre privind bugetul judeţului pe anul acesta. Valoarea lui a fost stabilită la 683.882.280 lei, faţă de 535.966.280 lei cât a fost anul trecut.
Horea Uioreanu, preşedintele forului judeţean a subliniat că pista aeroportului, realizarea unei celule din noua groapă de deşeuri, modernizarea drumurilor şi a spitalelor sunt câteva din priorităţile pe anul acesta.
„În orientarea pe care noi o propunem, mâine, ca şi investiţii Consiliului Judeţean sunt sume importante pentru reabilitarea infrastructurii medicale, pentru aeroport, exproprierile care au loc şi vor avea loc anul acesta pentru terenul viitoarei piste, managementul viitoarei gropi de gunoi din care sperăm să realizăm până la sfârşitul anului măcar prima celulă şi bineînţeles drumurile la care sumele nu sunt satisfăcătoare, dar vom apela la un credit în aşa fel încât să aducem resurse importante şi vom depăşi sumele alocate anul trecut”, a explicat Uioreanu.
Potrivit conducerii Consiliului Judeţean, banii alocaţi pentru modernizarea drumurilor nu sunt suficienţi astfel că se va apela la un credit.
„Despre valoarea creditului vor avea loc discuţii în comisii şi cu consilierii judeţeni şi va fi aprobat. Noi preconizăm ca sumele alocate pe partea de drumuri cu ce alocăm acum şi cu partea de credit să fie mai mari decât anul trecut şi dorinţa noastră este ca până la sfârşitul acestui mandat toate drumurile judeţene să fie modernizate”, a spus Uioreanu.
Valoarea creditului se va stabili într-o şedinţă viitoare.
Din cei aproape 684 milioane lei vor