Spitalul Judeţean sărbătorește anul acesta 160 de ani de existență
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Sfântu Gheorghe va marca Ziua Mondială a Sănătății cu o serie de acțiuni menite să vină în ajutorul populației. Cum 2013 este și anul în care SJU împlinește 160 de ani de existență, evenimentele vor fi cu atât mai subliniate, astfel că Spitalul dedică cinci zile din începutul lunii viitoare acestora. Acțiunile vor debuta pe 2 aprilie și vor ține până pe 6 aprilie inclusiv, timp în care cetățenii vor putea să își facă analize de sânge gratuit și vor avea la dispoziție mai multe pachete de analize și controale destinate copiilor.
Purtătorul de cuvânt al SJU Sfântu Gheorghe, Pataki Annamaria, a declarat că recoltarea de sânge pentru analize gratuite se va face între orele 7 și 10,30 în toate cele cinci zile, urmând ca eliberarea rezultatelor să se facă în aceeași zi cu recoltarea, între orele 13,30 și 14,30. Analizele vor viza homoleocograma, glicemia, colesterolul, trigliceritele, transaminazele, ureele și creatininele.
Între orele 14,30 și 17, 30 se vor face consultații pediatrice pe grupe de vârstă. Astfel, copiii cu vârsta până într-un an vor beneficia de screening de cataractă congenitală, ecografie abdominală, consultaţie clinică, analize la greutate, înălţime, circumferinţa craniului și curba ponderală și consiliere nutriţională. Pentru copiii între un an și trei ani se vor oferi aceleași analize – mai puțin screeningul de cataractă congenitală, iar copiii peste trei ani vor fi consultați clinic, li se vor analiza greutatea, înălțimea, circumferința craniului și vor putea face ecografie abdominală, EKG, li se va măsura tensiunea arterială și glicemia, oferindu-li-se, de asemenea, consiliere nutrițională. Părinții vor fi informați în cadrul acestor controale și analize inclusiv asupra vaccinurilor, existând și posibilitatea administrării unora