Salariaţii Direcţiei de Dezvoltare au intervenit cu utilajele de deszăpezire, pe străzile din Focşani. Aceştia au curăţat străzile din municipiu cu cele şapte utilaje pentru deszăpezire. „.Încă de ieri ( luni-nr.) ne-am organizat, din momentul în care am fost avertizaţi că vom intra în cod portocaliu. Am început cu arterele principale şi ne vom preocupa ca intrările în instituţiile publice să fie curăţate de zăpadă, dar şi de străzile laterale din oraş”, ne-a declarat Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei de Dezvoltare, din cadrul Primăriei Municipiului Focşani.
Pe străzi, angajaţii acestei instituţii au intervenit cu material antiderapant. În stocurile municipalităţii mai există 700 de tone de nisip amestecat cu sare din care o parte a fost folosit ieri. Pe străzi s-a intervenit doar cu utilajele care aparţin Primăriei, fără a se apela la firme de specialitate pentru suplimentarea acestora. Potrivit meteorologilor, ninsorile vor continua şi astăzi, dar cantităţile se vor reduce. Acestea vor fi până la 10-15 litri pe metrul pătrat şi nu se vor aşeza într-un strat mai mare de 10 centimetri. Acest lucru se datorează temperaturilor care nu sunt foarte scăzute. Termometrele au arătat maxime de -4 grade noaptea şi minime de 2, 3 grade Celsius, ziua.
Salariaţii Direcţiei de Dezvoltare au intervenit cu utilajele de deszăpezire, pe străzile din Focşani. Aceştia au curăţat străzile din municipiu cu cele şapte utilaje pentru deszăpezire. „.Încă de ieri ( luni-nr.) ne-am organizat, din momentul în care am fost avertizaţi că vom intra în cod portocaliu. Am început cu arterele principale şi ne vom preocupa ca intrările în instituţiile publice să fie curăţate de zăpadă, dar şi de străzile laterale din oraş”, ne-a declarat Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei de Dezvoltare, din cadrul Primăriei Municipiului Focşani.
Pe străzi, angajaţii ac