Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, continuă campania de promovare a valorilor ce aparţin identităţii nationale sub sloganul “TU AL CUI ESTI?” se precizeaza in comunicatul dat publicitatii.
O parte dintre obiectivele acestei campanii fac referire la: comemorarea principalelor evenimente ale istoriei românilor si conştientizarea relevanţei acestora, redescoperirea simbolurilor nationale românesti, precum si la alte elemente de cultură si civilizatie românescă care pot întări, prin cunoasterea şi identificarea lor, sentimentul mândriei de a fi român sau al apartenenței la un set de valori comune.
Pentru a marca semnificatia datei de 27 martie (1918) în rândul elevilor, zi fundamentală în istoria românilor, zi în care a avut loc Unirea Basarabiei cu România, membrii Consiliului Elevilor vor împărti stickere cu această dată si cu logo-ul campaniei, “TU AL CUI ESTI?” în liceele din tară. Prin astfel de campanii Consiliul Naţional al Elevilor încearcă să readucă în atenţie elevilor din Roamânia istoria şi cultura naţională şi importanţa acestora pentru ceea ce reprezintă ţara noasră astazi.
“Sperăm ca prin astfel de proiecte şi campanii de promovare să reusim să atragem elevii către sfera cunoaşterii istoriei noastre, a poporului român. Din păcate, asemenea valori nu mai sunt cultivate în societatea actuală, iar date şi evenimente semnificative ale evolutiei acestei ţări sunt complet ignorate. Este un prim pas spre a ne păstra identitatea şi sperăm ca aceste acţiuni să aibă un impact mare asupra elevilor.” a declarat Iulia MIRON, Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentr