Internarea în Maternitatea din Drobeta Turnu Severin, fie pentru a aduce pe lume un copil, fie pentru probleme de natură ginecologică, este un act de mare curaj din partea femeilor care păşesc dincolo de acele două uşi metalice, în spatele cărora găseşti o lume unde medicii nu îţi zâmbesc, iar pacientele sunt triste. Tratamentul cel medicamentos, dar şi cel uman îl primeşti pe măsura sumei de care dispui. De la gardian, liftieră, până la asistente şi medici, toţi se comportă în funcţie de câţi bani le bagi în buzunar, însă discret. Cadrele medicale nu spun niciodată preţurile, însă acestea pot fi aflate foarte uşor de la personalul administrativ ori de la celelalte femei care sunt deja internate în spital. Când ajungi în faţa spitalului, te apucă groaza. Nu mai este nevoie să intri în saloanele gravidelor sau, mai grav, în sala de naşteri. Clădirea Maternităţii din Drobeta Turnu Severina fost ridicată în 1937, pe malul Dunării, ca spital de campanie pentru soldaţii germani. Acum arată ca după bombardament. De vreo 40 de ani n-a mai fost renovată. Faţada e roasă până la cărămidă, toţi pereţii sunt cojiţi, iar pe ziduri a crescut muşchi verde. Acum câţiva ani, o femeie era să moară aici, în cea mai fericită zi din viaţa ei. Tocmai născuse şi s-a dus să-şi alăpteze copilul. Când s-a întors, celelalte mămici erau îngrozite. Un geam al salonului căzuse şi se înfipsese în patul ei. Trecuse prin saltea ca briciul. Nu-l atinsese nimeni cu nimic, căzuse singur, pentru că era vechi. Dacă nu ar fi întârziat la copil câteva minute, acum ar fi fost moartă.
Clădirea este o ruşine, nu a mai primit de ani buni avizele favorabile funcţionării din cauza lipsurilor. Geamurile sunt sparte, tocăria nu a fost schimbată niciodată, iar rampa de la intrarea în unitate este improvizată, din câteva blăni de lemn, prinse cu cuie între ele.
O problemă la fel de mare o reprezintă m