Procesul devalizării Terom a ajuns la o nouă amânare.
La termenul de judecată de ieri, magistrații din cadrul Tribunalului București au decis din nou amânarea „Dosarului Terom“. În cadrul acestui proces penal, fraţii sirieni Ammar şi Hassan Nana’a au fost acuzaţi de devalizarea Terom, alături de Ali Nanah, Ioan Viorel Vaidner – fost director general al companiei ieşene, Teodora Dumitru – fost director economic, Marijana Inglifer, Mohamad Shawi şi Viorica Zlate – fost director comercial.
Procurorii au afirmat că Ammar Nana’a, fost administrator, Hassan Nana’a, fost acţionar majoritar al firmei ieşene, şi Ali Nanah au constituit un grup infracţional, la care au aderat ori pe care l-au sprijinit ceilalţi inculpaţi, acţionând în scopul săvârşirii de infracţiuni economice şi producând un prejudiciu total patrimoniului Terom SA de peste 14 milioane de lei. După întocmirea acestui dosar, fraţii Nana’a au fugit din România.