Cu ce se mai ocupă (lucrând, cum ne-a spus, nu şai’şpe ore pe săptămână, ca profesorii, ci 16 ore/zi) făcătorul nostru de stabilitate de la Cotroceni? Nu-i aşa că nu mai pridideşte cu grijile, treburile? Şi ce treburi! Răsalaltăieri, de Sân’ Toader, se arăta poporului la patru ace, la tribuna Congresului PDL, ca să le dea emulilor sfaturi şi directive de unitate şi iubire sub flamurile portocalii. Seara ne făcea halucinanta actorie de pe Facebook (ce-ar fi zis alde Barroso, Reding, Merkel despre o aşa bezmetică ieşire democratică, pe televizor?), plesnindu-le obrazul cu uluitorul său „Adio!” şi frângându-le inima cu anunţul melodramatic că se desparte de ei şi rupe parteneriatul strategic. Duminică (24), a făcut pauză, dar luni (cu dezlegarea la peşte) şi-a reînceput în forţă travaliul prezidenţial: o scrisorică (a treia de la începutul anului!) către preşedinţii celor 2 camere parlamentare şi premier, în care vrea „parteneriat” cu aceştia (după cel rupt cu PDL), numirea indispensabilului Morar la CCR şi coacerea, chiar în sânul instituţiei prezidenţiale, a unei fantomatice „Mişcări populare”.

Să le luăm pe rând. Cu scrisorelele către parlament şi guvern, dl preşedinte ţine morţiş să se bage singur în seamă şi să-şi probeze inutilitatea. Unii comentatori speculează că după tâmpenia de pe Facebook, marinarul a realizat cât e de ridicol şi că, la trezveală, încearcă să arate naţiunii cum că el e la post, veghează şi păzeşte Constituţia şi statul de drept. O mişculanţă ca atâtea altele ale preşedintelui-jucător. Câte parale fac aceste scrisori prezidenţiale? Altădată, parcă mai stârneau oarece valuri, mai ales în guvernările fantomă Boc şi MRU. Astăzi, nici atât. Replicile lui Ponta şi Antonescu sunt edificatoare: „Şeful statului încearcă să mute dezbaterea de la situaţia din PDL”; „Seamănă şi scrisoarea aceasta cu mesajele de adio?”. Scrisorica reia ve