COMUNICAT DE PRESÃ
La un an de la primele proteste împotriva explorãrii si exploatãrii gazelor de sist prin fracturare hidraulicã rezistenta civicã devine din ce în ce mai puternicã si mai curatã. Toti mai multi români se informeazã si constientizeazã ce riscuri presupune aceastã metodã, drept urmare pe data de 4 aprilie vor fi organizate mitinguri în peste 30 de orase din tarã.
Profund impresionati de mobilizarea bârlãdenilor, atunci când au iesit în numãr foarte mare în stradã, si siderati de refuzul presei centrale de a relata probabil cea mai amplã miscare de stradã din ultimii ani, dar si de atitudinea ignorantã si batjocoritoare adusã de premierul Victor Ponta, de deputatul Adrian Solomon si de presedintele Consiliului Judetean Vaslui Dumitru Buzatu la adresa protestatarilor, a venit timpul ca si municipiul Vaslui sã se alãture celor care militeazã pentru dreptul la un mediu sãnãtos (art. 35 din Constitutia României).
O precizare cât se poate de importantã este faptul cã toate aceste mitinguri nu au nici un fel de implicare politicã, sunt independente din toate punctele de vedere si nici nu sunt adresate vreunei coloraturi politice. Noi, cetãtenii care vom iesi în stradã pe 4 aprilie si ori de câte ori va fi nevoie, vrem sã tragem un semnal de alarmã ferm asupra faptului cã nu putem sta cu mâinile în sân în fata unui dezastru ecologic iremediabil si cerem autoritãtilor competente sã se tinã cont de mediu, de viata noastrã si de ceea ce vom lãsa copiilor nostri.
Ca urmare a efectelor negative asupra mediului înconjurãtor, exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulicã a fost interzisã prin lege în mai multe state Europene (Franta, Germania, Marea Britanie, Bulgaria), iar în America unele state au prelungit moratoriul pânã în 2015. În ciuda acestor semnale, România se pregãteste sã primeascã cu bratele deschise o companie americanã, vi