Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO- preşedintele PC Gorj, în arest ! 8 reţinuţi în dosarul traficului de muniţie

Publicat in Impact in Gorj, marți 26 martie 2013 ·

Trafic de muniţie şi mercur la Uzina Mecanică Sadu din Gorj. Opt persoane printre care preşedintele Partidului Conservator Gorj, Marius Borcan, şi directorul general al uzinei, Constantin Dijmărescu au ajuns în arestul poliţiei. Câţiva angajaţi au vândut unui poliţist sub acoperire peste 200 de cartuşe de pistol mitralieră. Într-o săptămână peste şapte kilograme de cartuşe au fost furate din uzină.Şi se pare că nu este prima dată când se face comerţ cu gloanţe. Tocmai din acest motiv producţia UM Sadu a fost oprită pentru un inventar general. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea IGPR.

Poliţiştii aveau semnale de mai mult timp că la Uzina sadu se face comerţ cu cartuşe de 9 mm şi calibrul 7,62. Un poliţist sub acoperire a intrat pe filieră şi aseară a cumpărat aproape 200 de cartuşe cu 300 de lei. Cei care au scos muniţia pe poarta uzinei au fost imediat imobilizaţi.Rând pe rând, de la femeia angajată ca paznic şi până la directorul general, toţi au fost aduşi la audieri. În total opt persoane reţinute pentru 24 de ore. Angajaţii au reuşit să scoată muniţia din uzină ca urmare a faptului că paza este precară, iar controlul la ieşirea din schimb se face prin sondaj.În arest a ajuns şi preşedintele Partidului Conservator Gorj, Marius Borcan. El este şeful pazei şi este acuzat că a favorizat scoaterea cartuşelor din uzină. Înainte de a fi dus în arestul IPJ Gorj, acesta a declarat că este nevinovat. În urma percheziţiilor în fişetul unui angajat din secţia de muniţie s-a găsit şi un recipient cu trei kilograme de mercur care pe piaţa neagră se vinde cu o mie de euro kilogramul. Anchetatorii verifică acum dacă şi altă. Potrivit unor surse, peste câteva zile la UM Sadu este aşteptată o delegaţie din SUA care are urma să încheie un contract de livrare muniţie tip NATO cu producătorul din Gorj.

Trafic de muniţie şi mercur la Uzina Mecanică Sadu din Gorj. O

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 37 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 57 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°