Așa cum a rămas în memoria fiului, familia von Rezzori păstrează toate datele inconfortabilului amestec de bruschețe meridională, energie carpatină și fragilitate nevrotică tipic vieneză.
Un imens dar de tandrețe și melancolie condimentată este cartea lui Gregor von Rezzori, Zăpezile de altădată. Admirabila traducere a Sandei Munteanu este practic primul volum al unei trilogii, din care au apărut deja în două ediții mult mai cunoscutele Memorii ale unui antisemit (o versiune de asemenea foarte bună, semnată Catrinel Pleșu). Al treilea volet (Ein Hermelin in Tschernopol. Ein maghrebinischer Roman) își așteaptă încă editorul.
Tradus din germană, bucovineanul cu ascendență frumos stratificată (veche aristocrație siciliană, plus mozaic etnic central-european) e mai român decât cel mai pur vlăstar din Carpați. Născut la Cernăuți sub Franz Josef, a copilărit între hotarele României Mari. A locuit apoi pretutindeni în spațiul din centrul continentului, impregnându-se de căldura și de vitalitatea lui și vorbindu-i aproape toate limbile. Amintirile primei tinereți (1930-1938) și le-a legat de București, căruia i-a iubit haosul ingenuu și franchețea, ca apoi să balanseze, tipic european, până la sfârșitul vieții, între mari capitale occidentale. Limba maternă, germana, n-a expulzat niciodată amprenta românească a sensibilității acestui scriitor, care întârzie încă, din motive neclare, să aparțină și literaturii române.
Zăpezile de altădată nu mai este roman, ca Memoriile unui antisemit, ci spune direct povestea naratorului fără nume, sub forma unor calupuri de amintiri încântătoare, în amestecul lor de vervă și melancolie, regret și toleranță, umor și inteligență sclipitoare. Cinci portrete magnifice (doica, tatăl, mama, sora și guvernanta autorului) sprijină această reconstrucție nedeclarată a unei ambianțe istorice: viața la
