Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţăranu’ cu Maserati s-a făcut „agent antidrog”

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 27 martie 2013 ·

Petre Crăete, gorjeanul care s-a făcut cunoscut ca fiind „Ţăranu’ cu Maserati”, le-a declarat război mafioţilor şi traficanţilor de droguri. Mândru de așa-zisa meserie pe care o are în prezent, cel puțin în imaginația sa, Crăete şi-a confecţionat chiar şi o legitimație, însă a uitat că timpul a mai și trecut, iar la valabilitate în loc să treacă anul 2013, a imprimat anul 2012.

Lăsând la o parte gafa „minusculă” pe lângă mușchii săi cu care se laudă, gorjeanul emigrat în Anglia spune că, mai nou, face legea și îi denigrează pe semenii săi, românii, numindu-i traficanți într-un mesaj postat pe Facebook. „Am lucrat alături de poliția metropolitană pentru a prinde și aresta cinci intermediari ai traficanților de droguri. Intermediarii sunt cetățeni români și datorită mie au fost arestați și condamnați pentru distribuire. Aceștia au fost surprinși de mine când încercau să vândă droguri într-un prestigios hotel londonez. Am ajutat poliția pentru intermediere și condamnarea acestor indivizi care ne fac cu adevărat țara de râs”, a scris Țăranu’ cu Maserati pe site-ul de socializare.Inspirat din filmele teroriste

Ca și cum ar vorbi despre o secvență de film în care joacă rolul Terminatorului, Crăete spune că traficanții prinși aproape că i-au căzut în genunchi pentru a-i ierta. „M-au implorat practic să-i ajut sa scape de condamnare, dar am fost prompt și corect în decizia mea și în informațiile furnizate poliției metropolitane. Sunt mândru să fiu agent antidrog. Funcţia mea de șef al securității hotelului îmi dă mai multă autoritate și influență pentru prinderea și arestarea acestor indivizi care distrug viața altora!”, mai spune Ţăranu’ cu Maserati.

Petre Crăete, gorjeanul care s-a făcut cunoscut ca fiind „Ţăranu’ cu Maserati”, le-a declarat război mafioţilor şi traficanţilor de droguri. Mândru de așa-zisa meserie pe care o are în prezent, cel puțin în

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum 2 ore
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum 2 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

Liga Campionilor: Meci exploziv la Milano, Inter a învins Barcelona într-un thriller cu 7 goluri şi merge în finală

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Catalanii au început meciul de la Milano

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 6 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

„Un pumn în stomac”: ce înseamnă eșecul istoric al lui Friedrich Merz de a fi ales cancelar din prima rundă de vot din parlamentul Germaniei

HotNews acum 12 ore
În vreme ce nu este fatal, eșecul lui Merz de a obține sprijinul coaliției sale de la prima încercare reprezintă o premieră pentru Germania postbelică și un semnal prost pentru stabilitatea viitorului guvern, care a promis să restabilească leadershi

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

George Simion, despre case la 35.000 de euro: Cine spune că nu le facem?

Gandul acum 4 ore
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, care i-a dus astăzi la 42%. Într-un interviu la DIGI24, Simion transmite că este „parte a unui program de guvernare”. „Sunt oameni care nu au înțeles

Vremea

București
acum

14°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/16°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°