Şoferii care se deplasează în trafic întâlnesc zăpadă frământată cu grosimea cuprinsă între 1 - 3 cm pe DN18, în Pasul Gutâi. Aici ninge viscolit. Restricţia impusă cu privire la accesul pe drumul naţional, în pasul montan, pentru vehiculele cu o greutate mai mare de 7,5 tone este valabilă.
Potrivit datelor furnizate de Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, zăpada frământată pe carosabil care are între 0 - 1 cm este depusă pe carosabilul DN18 şi DN19, la Sighetu Marmaţiei, DN18, la Petrova şi Vişeu de Sus, respectiv pe DN17C, Dealul Ştefăniţei. La Borşa, pe DN18, în Pasul Prislop, între km160 şi km180, stratul de zăpadă existent pe carosabil are grosimea cuprinsă între 0 - 1 cm. Carosabilul este umed pe DN1C, E58 şi DN18B. Ninge slab la Sighetu Marmaţiei, Petrova şi Copalnic. Vântul prezintă, la Borşa, intensificări cu viteze care ating 70 km/h.
Angajaţii societăţilor care asigură şi întreţin viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale au acţionat cu 10 utilaje cu lamă pentru curăţarea zăpezii prospăt depuse pe partea carosabilă şi au utilizat 45 tone de material antiderapant. Nu au fost semnalate probleme sau perturbări ale traficului rutier.
Ninge slab la Cavnic, Fereşti şi Tg. Lăpuş pe sectoarele de drumuri judeţene. În zona montană a oraşului Cavnic, zăpadă proaspăt depusă în afara părţii carosabile măsoară până la 10 cm. Pe carosabilul DJ184, respectiv DJ109F este depus un strat de zăpadă frământată care are grosimea cuprinsă între 1 - 3 cm. Se acţionează cu utilaje şi material antiderapant pentru curăţarea părţii carosabile de zăpadă.
Vremea va fi astăzi în general închisa şi pe arii extinse va ninge. Vântul va sufla slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad Celsius şi 3 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi -3 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.