Autorităţile prognozează că PIB-ul va spori în 2013 cu 3,5%. Pentru o creştere mai mare se impun decizii dificile, spun experţii.
Economia Republicii Moldova va creşte în acest an cu 3,5%, în special datorită relansării sectorului agricol după seceta severă din 2012, arată cele mai noi prognoze ale Ministerului Economiei. „Este o prognoză relativ pesimistă“, a constatat ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr. Agricultura rămâne factorul principal ce va stimula evoluţia economiei. Astfel, faţă de anul trecut, pentru 2013 se prevede o majorare cu 18% a volumului producţiei agricole, în timp ce industria va creşte cu 2,5%, exporturile - cu 7,5%, iar a importurile - cu 6%. Un alt factor vor fi investiţiile în active materiale pe termen lung, care se vor majora cu 5%.
Prognoze mai optimiste pentru 2014-2016
Specialiştii de la Ministerul Economii estimează că în anii 2014-2016 Produsul Intern Brut al ţării va creşte în medie cu 4,8% şi va suferi unele schimbări în ceea ce priveşte structura. Astfel, cota industriei se va majora de la 13,8% (în 2013) până la 14,9% (în 2016), iar a comerţului interior - de la 13,9% la 14,2%.
Prognozele autorităţilor sunt apropiate de cele al unor instituţii independente. Valeriu Prohniţchi, directorul executiv al Centrului Analitic Expert-Grup, susţine însă că economia ţării are nevoie de schimbări radicale pentru a putea genera o creştere mai semnificativă.
„E nevoie de o schimbare a atitudinii autorităţilor faţă de business. Acestea ar trebui să vadă în antreprenori nu infractori, ci parteneri. Ar fi necesar să fie adoptată o politică fiscală pentru o perioadă de zece ani. Or, modificarea frecventă a legislaţiei, de multe ori fără o informare şi consultare prealabilă a mediului de afaceri, generează neîncredere şi stimulează corupţia“, susţine Valeriu Prohniţchi.
În opinia expertului, este n