Guvernul de la Ankara a criticat, ieri, măsurile care au fost impuse Ciprului de către Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), numind metoda de taxare "nepotrivită în principiu", potrivit unei declaraţii a vice-premierului turc, Ali Babacan.
Aflat la un seminar găzduit în Finlanda de către ţările membre ale Uniunii Europene (UE), Ali Babacan a menţionat că acest plan nu ar trebui să se răsfrângă şi asupra altor ţări aflate în situaţia Ciprului, întrucât va conduce la o "neîncredere generală în sistemul bancar, pe de o parte, şi Uniunea Europeană, pe de altă parte."
La întrunire, Ali Babacan a dezbătut şi subiectul rezervelor de gaze naturale din apele cipriote, dispută care a pornit odată cu descoperirea unei cantităţi de aproximativ 255 miliarde metri cubi în apele cipriote, aferente blocului 12 din zona Bazinului Levantin.
Oficialul turc ca afimat că "orice târg care are ca miză rezervele de gaze naturale trebuie să ţină cont şi de drepturile ciprioţilor turci, altfel Cipru va risca să declanşeze o nouă criză în zonă", precizând că Turcia va continua să protejeze drepturile comunităţii turce din Cipru de Nord, inclusiv drepturile de exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Bazinul Levantin.
În acelaşi timp, vice-premierul turc a reiterat nevoia ca orice tentativă de expolatare sau concesionare a resurselor de gaz să se realizeze cu acordul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), ţinând cont şi de drepturile comunităţii turco-cipriote.
În prezent, statul cipriot a încheiat un parteneriat strategic cu ENI (Italia) şi Kogas (Coreea de Sud) pentru extracţia din blocurile 2, 3 şi 9. Ministrul cipriot al Comerţului Neoclis Sylikiotis a dezvăluit că statul a câştigat aproximativ 150 de milioane de dolari numai din bonusurile aferente încheierii acordului.
Declaraţiile oficialului turc se înscriu într-un şir mai