Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caravana fondurilor UE ajunge în 70 de comune ieşene

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 26 martie 2013 ·

Caravana fondurilor UE ajunge mâine în Iaşi. Ieşenii din peste 70 de comune vor fi vizitaţi în perioada următoare de reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru a fi informaţi cu privire la accesarea corectă a fondurilor europene.

Campania „Caravana fondurilor europene pentru satul românesc”, desfăşurată sub sloganul „PNDR vine în satul tău”, a fost lansată săptămâna trecută la nivel naţional şi are ca scop vizitarea a 3.200 de localităţi din mediul rural românesc. Oficialii APDRP au estimat că circa 160.000 de beneficiari PNDR şi solicitanţi de fonduri europene vor primi informaţiile necesarea prin comunicare directă şi materiale informative în cadrul acestei campanii. În campanie sunt implicaţi 75 de promotori ai fondurilor europene, care se deplasează prin ţară cu 15 autovehicule expoziţionale. Pe lângă această componentă de campanie, proiectul cuprinde şi activităţi de analiză a capacităţii de comunicare publică a APDRP prin organizarea unor acţiuni de tip „Client Misterios”, stabilind astfel nivelul de performanţă a procesului informativ. Din publicul-ţintă al campaniei fac parte fermieri şi investitori beneficiari ai măsurilor PNDR, autorităţi publice beneficiare, Grupuri de Acţiune Locală (GAL) şi membrii acestora, persoane beneficiare ale plăţilor directe acordate prin Axa II, asociaţii, patronate, organizaţii de profil agroindustrial şi lideri de opinie locali activi. Evenimentul de lansare va avea loc mâine, începând cu ora 11, în localitatea Răducăneni, la Biblioteca ”Radu Rosetti".

Caravana fondurilor UE ajunge mâine în Iaşi. Ieşenii din peste 70 de comune vor fi vizitaţi în perioada următoare de reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru a fi informaţi cu privire la accesarea corectă a fondurilor europene.

Campania „Caravana fondurilor europene

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°