Într-un rar puseu de sinceritate, preşedintele Senatului, adică omul numărul doi în stat, recunoştea surprins dar detaşat că „e neclar ce vrea să facă guvernarea USL”.
Sigur că asta e părerea, cam empiric-intuitivă, a marii majorităţi a românilor care, din păcate, la nivelul expectanţei publice, şi-ar dori nişte gesturi executive mai clare, mai limpezi, mai concrete, palpabile, traduse sau regăsibile cumva în nivelul de trai, în costurile supravieţuirii, în dinamica preţurilor civile, la pâine şi cartofi, nu neaparat la caviar, iahturi şi limuzine.
Recent citeam o estimare optimistă a celor de la transportul feroviar care au calculat că ar putea atrage la propriul buget cam 50 de milioane de lei, numai din fierul vechi care ar putea fi vândut. Asta dacă până atunci nu apucă conanţionalii noştri, mai norvegieni la ten, să fure chiar toate şinele de cale ferată şi ce s-o mai putea desprinde, tăia ori smulge din echipamentele respective.
Necazul e că, între timp, din motive de prelungire a austerităţii care începe să semene a revenire a crizei, parte din transnaţionale încep să-şi restrângă activitatea de producţie industrială în România. Ceea ce se traduce prin augmentarea şomajului şi implicit, creşterea presiunii asupra bugetului de protecţie socială.
La nivelul opţiunii pentru o anumită filosofie executivă, Guvernul Ponta doi nu pare a fi optat tranşant pentru una din cele două variante, respectiv forţarea creşterii economice prin demararea mai fermă a investiţiilor în lucrări publice, opţiune pentru care sunt necesari bani, şi încă mulţi, sau continuarea contracţiei de austeritate, de reducere a cheltuielilor bugetare, publice, deşi ar fi ceva semne în acest sens. Intenţia exprimată de ministrul Sănătăţii, de a reforma şi a desfiinţa prin regionalizare Direcţiile judeţene de sănătate publică şi Casele judeţene de asigurări de sănătate, a fo
