Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu: Deputaţii PDL îşi aleg marţi liderul de grup

Publicat in Romania Libera, marți 26 martie 2013 ·

Deputaţii PDL îşi vor alege marţi liderul de grup, după ce acest post a rămas vacant prin plecarea lui Mihai Stănişoară la PNL, a declarat Sulfina Barbu, arătând că la reuniunea parlamentarilor cu conducerea PDL mai mulţi deputaţi au cerut validarea ulterioară a alegerii în BPN, informează Mediafax.

"A fost o cerere din partea deputaţilor să organizeze alegerea liderului de grup la Camera Deputaţilor. Ei au solicitat să fie alegerea lor liderul de grup şi ulterior cel ales să fie validat de BPN. Maine (marţi - n.r.), la ora 13.00, grupul parlamentar al PDL urmează să-şi aleagă liderul", a precizat Sulfina Barbu.

Potrivit acesteia, parlamentarii au discutat de asemenea cu conducerea PDL să depună două moţiuni simple la Camera Deputaţilor, una pe tema metroului din Bucureşti, iar o alta legată de siguranţa alimentelor, respectiv criza laptelui.

"Aceste moţiuni sunt pregătite şi urmează să fie depuse la Parlament", a declarat Sulfina Barbu.

Ea a mai spus că la întâlnirea parlamentarilor democrat-liberali cu conducerea partidului, majoritatea a susţinut că trebuie să se uite că a existat o competiţie internă în PDL, iar Vasile Blaga a arătat că nu-l mai interesează declaraţiile care s-au făcut până acum şi că în viitor declaraţiile trebuie să fie împotriva USL şi să nu aducă prejudicii PDL.

"Domnul Blaga ne-a spus că cea mai importantă tribună pentru un partid de opoziţie este Parlamentul", a adăugat Sulfina Barbu.

Ea a arătat că la reuniunea deputaţilor şi senatorilor PDL au fost prezenţi şi parlamentari susţinători ai moţiunii Elenei Udrea, care nu au vorbit despre rezultatul alegerilor, ci despre activitatea grupurilor parlamentare.

"Au fost şi parlamentari susţinători ai doamnei Udrea - Lucian Bode, Florin Popescu, Ion Ariton, Eugen Tomac - care nu au abordat rezultatul alegerilor, ci au vorbit doar despre activitatea grupurilo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 25 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 13 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°