Traian Băsescu şi-a oficializat slăbiciunea - Elena Udrea - până a transformat-o în vulnerabilitate. „Adio, PD!” spune mai mult decât tot ce ar putea spune detractorii sau aplaudacii lui, fiecare încercând să dezvăluie sau să acopere realitatea.
Traian Basescu a spus “Adio, PD!” din primul mandat de preşedinte. Istoria acestei despărţiri e contorsionată şi a fost controlată până recent de fostul preşedinte PD. El se răfuieşte în primul rând cu acel PD de dinainte de a deveni PDL. Partidul Democrat înseamnă echipa care i-a ţinut spatele ani de zile lui Traian Băsescu, atunci când, în mod real, el a ţinut faţa partidului. Şi diferenţa e că acel PD - care înseamnă la centru Vasile Blaga, Adriean Videanu, Liviu Negoiţă - nu a spus niciodată ca a ajuns la guvernare fără ajutorul lui Traian Basescu. În schimb, Traian Băsescu după ce a ajuns preşedinte, a declarat că pe el nu l-a făcut nimeni preşedinte, el singur s-a făcut, organizaţiile nu au contat, mobilizarea la nivel naţional nu a contat, munca echipelor de campanie nu a contat, ei erau acolo ca să umple o organigramă pentru că el, doar el, singur, a contat în ecuaţia victoriei. Nu e dator nimănui, nici măcar soarelui că are umbră pe pământ.
Dar de ce a oficializat ruperea de PD acum? Cauza e deja limpede, de necontestat după „Adio, PD!”, la doar două ore după ce Elena Udrea pierdea în faţă lui Vasile Blaga. Apoi, Traian Băsescu îşi poate permite să se lipsească de maşinăria PD. Nu mai are de dus vreo campanie grea, naţională, unde fără un partid exersat în a aduna voturi, eşti perdant.
Adrian Năstase este un exemplu de manual despre cum să pierzi alegerile când partidul le câştigă, când ai bani şi media de partea ta.
Ruperea de PD s-a făcut treptat şi a început imediat după câştigarea alegerilor, chiar în zilele când se forma guvernul Tăriceanu, cu travaliul tăierii cordonului ombilic
