Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea se ÎNCĂLZEŞTE spre finalul săptămânii. Duminică vor fi 20 grade. Miercuri continuă să ningă

Publicat in Romania TV, marți 26 martie 2013 ·

Ninsoarea va continua până în noaptea de miercuri spre joi în aproape toată ţara, dar fără să se mai înregistreze vânt puternic, astfel că Administraţia Naţională de Meteorologie nu va mai emite un nou cod pentru perioada următoare, a anunţat directorul general al ANM, Ion Sandu.

Directorul general al ANM, Ion Sandu, a precizat că stratul de zăpadă din Bucureşti va atinge încă 5-6 centimetri, dar fără viscol. Spre sfârşitul săptămânii, temperatura va creşte şi va ajunge duminică la 20 grade Celsius.

"Până diseară (marţi seara n.r.) este atenţionarea cod galben, care îşi încetează valabilitatea în jurul orei 20.00. Dar asta nu înseamnă că nu mai ninge. Administraţia Naţională de Meteorologie o va înlocui cu o informare, pentru că nu mai dăm niciun cod pentru că avem vânt sub 50 kilometri pe oră. Ninge şi la noapte, şi mâine în aproape toată ţara. La Bucureşti putem să ne aşteptăm la încă 5, 6 centimetri de zăpadă. La sfârşitul săptămânii temperatura va creşte, se va ajunge duminică la 20 de grade", a declarat Ion Sandu.

Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol a fost ridicată marţi, la ora 11.00, Bucureştiul şi 16 judeţe din sudul şi sud-estul ţării fiind avertizate cu cod galben, valabil până la ora 20.00.

Potrivit noii avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi, între orele 11.00 şi 20.00, va mai ninge în estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În sud-estul ţării vântul va depăşi la rafală 50 - 60 de kilometri pe oră, viscolind local zăpada.

Meteorologii au precizat că de marţi, ora 20.00, şi până în noaptea de miercuri spre joi vor mai fi precipitaţii, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor, inclusiv în zona Capitalei, dar în general liniştite şi slabe cantitativ.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 43 minute
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines. Mai multe zboruri au înregistrat întârzieri

Ziare.com acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi, 26 decembrie, restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dint

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 2 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 2 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Moarte suspectă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu în a doua zi de Crăciun. Un deținut a fost găsit fără suflare în celulă

Ziare.com acum o ora
O persoană privată de libertate, în vârstă de 47 de ani, a decedat, joi dimineaţă, 26 decembrie, în camera de deţinere în care se afla la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări pe

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Ministerul Mediului propune un Plan naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care stabileşte ţinte anuale pentru realizarea de achiziţii ecologice de către autorităţile şi entităţile contractante

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Planului naţional de achiziţii ecologice 2025-2030, care vizează implementarea unui plan de acţiune care stabileşte ţinte a

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°