Ministerul Educaţiei va prezenta Comisiei Europene (CE) o serie de strategii pentru a combate, printre altele, părăsirea timpurie a şcolii, având în vedere că aproximativ 100.000 de copii şi adolescenţi între 6 şi 16 ani nu merg la şcoală.
"Acum, lucrăm la o serie de strategii pe care să le prezentăm Comisiei Europene înaintea aprobării fondurilor structurale pe perioada 2014-2020. Una dintre aceste strategii este legată de infrastructură, în care noi trebuie să dăm un răspuns legat de optimizarea reţelei şcolare , de şantierele şi campusurile şcolare care sunt începute şi de multe altele începute în urmă cu mai mulţi ani şi nefinanţate după 2009", a declarat, marţi, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Acesta a mai precizat că numai în funcţie de această planificare, Ministerul Educaţiei va putea să acceseze banii de la Bruxelles pentru infrastructură.
O altă strategie a ministerului care va fi prezentată Comisiei vizează abandonul şcolar. 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 16 ani nu sunt în şcoală, deşi ar trebui să fie, a atras atenţia ministrul.
"Investiţia şi politicile publice pe această componentă sunt extrem de importante pentru a evita situaţia în care, peste un anumit număr de ani, aceşti oameni vor fi în imposibilitatea de a se întreţine pe ei, nu mai vorbim de contribuţia la dezvoltarea societăţii", a adăugat Pricopie.
Ministerul Educaţiei va înainta Comisiei Europene şi o strategie legată de educaţia pe tot parcursul vieţii.
"Mergând mai departe pe lista provocărilor, avem educaţia pe tot parcursul vieţii, iar acest subiect se leagă de faptul că noi, astăzi, nu ştim cum vor arăta meseriile viitorului. Or, singurul mod în care poţi să faci faţă unei provocări de acest tip este să asiguri condiţiile ca un adult să înveţe tot timpul", a declarat Pricopie. Ministrul a vorbit şi despre cum t