Îi ia salvarea direct din piatã. Vorbim despre oameni care, dupã ce îsi fac cumpãrãturile coboarã asa-zisele scãri din spatele pietei de la Petrosani.
Cad, se lovesc si ajung la spital, dupã ce coboarã niste scãri.
Doar cã e impropriu spus cã le coboarã, ci se cãznesc sã nu cadã. Asta dupã ce chiar si balustrada a fost aproape toatã furatã si în curând oamenii nu vor mai avea de ce sã se tinã la coborâre. „Sunt bãtrânã si e greu cã sunt stricate de multi ani scãrile”, a spus o bãtrânicã ce a coborât cu greu acele scãri. „Nimãnui nu îi mai pasã de locul acesta. E greu”, spune un alt om. „Tot timpul îsi sparg aici oamenii capul, sau îsi rup mâinile. Au fost 7, 8, 10 ori când a venit aici salvarea. Numai eu am vãzut atâtia oameni cãzuti pe jos, cu plasele de cumpãrãturi. Cad, capul spart, îi ia salvarea. Altii cad, pleacã acasã rãniti, iar asta se întâmplã de doi, trei ani”, spune unul dintre privatizatii care au un chiosc în zonã si care a adãugat cã iarna, sau când plouã, e prãpãd.
Edilii locali cunosc situatia si nu sunt strãini de necazurile oamenilor care au cutezat sã coboare prin acel loc. Nu cã ar fi mai usor la urcare, dar acum promit cã le vor repara. „Imediat ce vremea va permite, vom începe lucrãrile de reabilitare. Sunt prevãzute si vor fi gata cât se poate de repede”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Dacã nu ar folosi aceastã cale de acces, oamenii ar fi nevoiti sã facã un ocol mai mare, cu plasele în mânã si pe un trotuar îngust. Totusi, cei mai multi îsi dau seama de cosmar abia când ajung în dreptul scãrilor, iar cu cumpãrãturile în mânã, îsi riscã viata.
Diana Mitrache Share
Îi ia salvarea direct din piatã. Vorbim despre oameni care, dupã ce îsi fac cumpãrãturile coboarã asa-zisele scãri din spatele pietei de la Petrosani.
Cad, se lovesc si ajung la spital, dupã ce coboarã