Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constructorii vor să finalizeze lucrările până la Paşti

Publicat in Glasul Aradului, marți 26 martie 2013 ·

Vorbim despre un angajament al constructorilor care lucrează la Hălmagiu pe Măsura 3.2.2 la lucrările de modernizare a infrastructurii edilitare a localităţii şi care îşi propun să finalizeze întreaga lucrare până la marile sărbători de Paşti. Un gând nobil şi creştinesc, spunem noi, dar parcă aproape imposibil de realizat la o primă vedere. Vorbim despre finalizarea staţiei de epurare a apei, precum şi de finalizarea tuturor lucrărilor legate de reţelele de alimentare cu apă curentă şi de cana­lizare, asfaltarea străzilor şi amenajarea rigolelor, a podeţelor etc. Pe de altă parte, având în vedere tehnicile şi materialele moderne cu care se lucrea­ză, n-ar fi de mirare ca acest angajament al constructorilor să fie respectat, iar de sfintele Sărbători Pascale să păşim spre biserică printr-un sat nou, cum se spune. Pentru că nu este de ici, de colo, să ai în toată localitatea Hălmagiu apă de la robinet, să ai cana­lizare, trotuare moderne, podeţe şi rigole de beton, străzi asfaltate, staţie de epurare a apei şi scenă modernă de spectacole. Municipiul Arad, de exemplu, abia de trei-patru ani a ajuns să aibă canalizare în toate cartierele şi străzi asfaltate, iar Ineul, Chişineul, Sebişul şi Lipova încă mai au de lucru în acest sens. Cât despre orăşele de dată mai recentă, precum Sântana, Pecica sau Curticiul, acestea mai au încă mulţi paşi de făcut până a putea să le ofere tuturor cetăţenilor confortul urban des­pre care vorbim în cazul localităţii noastre. Revenind la problema noastră, deşi sunt sceptic în ceea ce priveşte finalizarea tuturor lucrărilor până la sfârşitul lunii aprilie, putem spune că Hălmagiul reprezintă astăzi una dintre cele mai moderne localităţi din judeţul nostru din acest punct de vedere. Oricâte mici reparaţii ar mai rămâne de făcut şi oricâte lucruri s-ar mai aşeza în perioada de garanţie a lucrărilor, putem spune că greul a trecut şi că m

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 27 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 59 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum o ora
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°