Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele fracturi în USL apar în vestul ţării

Publicat in Romania Libera, marți 26 martie 2013 · ·

O primă fractură majoră în cadrul USL are mari şanse să apară la Timişoara, acolo unde PSD şi PNL nu vor mai colabora la alegerile de peste trei ani.

Dacă în 2012 reprezentanţii celor două partide şi-au împărţit frăţeşte Consiliul Judeţean Timiş, câştigat de Titu Bojin (PSD), respectiv Primăria Timişoara, acolo unde liberalul Nicolae Robu a învins dominaţia PNŢCD, de data aceasta cele două grupări politice au anunţat că vor merge pe drumuri separate.

Primii au mutat social-democraţii, care l-au anunţat pe Nicolae Robu, cu ocazia alegerilor în organizaţia PSD Timişoara desfăşurate la finalul săptămânii trecute, că acest partid vrea să câştige Primăria Timişoara la alegerile locale viitoare.

„Vreau ca PSD Timişoara să câştige primăria în 2016”, a ordonat chiar liderul organizaţiei judeţene a PSD Timiş, Titu Bojin, care este convins că, dacă el a câştigat la Consiliul Judeţean, poate fi obţinută victoria şi în cursa pentru funcţia de primar. Ba mai mult, PSD nu se va da la o parte nici de la un nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean Timiş, astfel că cel mai important adversar pentru PNL la Timişoara va fi chiar partidul coleg din alianţa USL.

Acest lucru nu l-a mirat pe actualul primar, Nicolae Robu, care a dat de înţeles că şi PNL Timiş are candidaţi pregătiţi pentru Consiliul Judeţean, condus acum chiar de către Bojin. „Nu cred că e nimic deosebit în declaraţiile făcute la congresul PSD de sâmbătă. PNL are candidaţi la absolut toate funcţiile şi este normal să fie aşa, pentru că altfel am fi un partid neserios. Există multe persoane care aspiră chiar şi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean”, a parat primarul Timişoarei. Primele semnale în acest sens au venit în luna ianuarie, dar atunci Titu Bojin a spus că PSD se gândeşte să aibă un candidat la Primăria Timişoara doar dacă USL nu va mai exista în 2016. Atunci, Robu i-a replica

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews acum 10 ore
Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul an

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 12 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°