Din 2000, de cînd a luat partidul, și pînă sîmbătă seară, cînd l-a lăsat, Traian Băsescu a fost mulțumit de colecția lui de viermi democrat-liberali. În cutia în care i-a ținut se mai aflau și cîteva musculițe – un Roman, un Duvăz, un Sassu –, dar ele și-au luat zborul înainte ca peste nevertebratele rămase să fie înșurubat capacul. Povestea creșterii Partidului Democrat amintește de grija pe care vînzătorii de momeli din Obor o arată găleților cu rîme. Nu poți pescui în ape tulburi – fie ele în portul Anvers, în portul Constanța sau în portul civil al colaboratorilor Securității – fără nadă. Traian Băsescu a fost adeptul momelilor vii, cele care se zbat în cîrlig înainte să pună alegătorii botul pe ele. Din pasiunea lui pentru pescuitul autoritar s-au născut un partid-paiață și năravul de a bracona la democrație.
În cei treisprezece ani de liderșip despotic, Băsescu a modelat partidul după chipul și asemănarea unui parazit inelat, capabil să se hrănească din bani publici, dar incapabil să ridice capul din căcat. De la Emil Bobu la Manea Mănescu, de la Florin Condurățeanu la calul lui Harap Alb, istoria slugărniciei n-a dat exemplare mai strălucite decît politicienii-preș făuriți de Traian Băsescu. Umili și bogați, ca Videanu, umili cu fălcile încleștate, ca Blaga, umili din obrăznicie, ca Boureanu, umili la ordin, ca Stolojan, umili din pasiune, ca Boagiu, sau umili din vocație, ca Boc, pedeliștii și-au consumat vehemența în exterior, lătrînd numai în direcția indicată de stăpîn. A dorit Băsescu să-i iasă marionetele din Guvernul Tăriceanu? Au ieșit – cu toate că mai aveau de recuperat din sumele investite ca să ajungă acolo. I-a poftit inimioara să rupă o halcă din PNL? S-au găsit douăzeci de profiluri de slugă care să fuzioneze, mișelește, cu PD. I s-a năzărit să aducă PSD-ul la putere, în 2008, îndesîndu-l pe gît unui electorat care votase împotrivă?
