Cerul peste Paris era gri, dimineața tăcută. Cu pași mici, somnoroși m-am îndreptat spre metrou. Bilet de tren nu aveam încă. Cei de la ghișeu, la Garre du Nord, mi-au zis că la Bruxelles ningea. Mai erau bilete, așa că mi-am cumpărat un retur Paris-Bruxelles-Paris, mi-am luat un ceai și un pain au chocolat, niște ziare și m-am urcat în tren. Mirosea a parfum.
Cu același tren ajunsesem cu 3 zile în urmă, de la Amsterdam la Paris, cu doar o oprire de cîteva minute la Bruxelles. Acel bilet mi-l luasem, însă, cu mai mult de o jumătate de an înainte. De obicei, în martie, sînt la tîrgul de carte de la Leipzig (care pînă acum pica în același timp cu Salon du Livre). Anul ăsta, însă, cel de la Paris s-a nimerit la un weekend după. Vestea cea mare cum că România e țară invitată m-a făcut să vreau să merg la Paris să urmăresc Salon du Livre de aproape, să văd cu ochii mei, să ascult cu propriile urechi.
Am urmărit cît am putut de atent desfășurarea unor discuții, dezbateri, prezentări atît la standul României cît și la standul alăturat al Centre National du Livre (m-am cam plimbat de la unul la altul și am constatat că la cele de la Centre National du Livre – atît din Agora cît și din café literaire îmi doream de cele mai multe ori să și rămîn). Acelea mi s-au părut mai interesante, cumva și semnificative, grăitoare, provocatoare uneori și destul de dinamice.
DE ACELASI AUTOR Leipzig-ul a citit și în 2013 Douăzeci de ani de (și cu) dileme Film şi NY: magie pură Aha, deci aşa arată Occidentul! Dar, trebuie să recunosc și că am avut o stare de jenă și că mi-am dat seama că nu mă regăsesc aproape deloc, nici la stand, nici la destule din evenimentele organizate acolo. Stiu ce efort imens implică organizarea unui asemenea eveniment. Îmi dau seama cît de complex e să împaci pe toată lumea și cum nu-ți poate ieși asta neapărat. Și tocmai de aceea
