Apărut în Dilema Veche, nr.240, 18 septembrie 2008
Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat prima vizită apostolică în Franţa, "fiică mai mare a Bisericii", dar şi "bastion al laicităţii". Predecesorul său, mereu invocat de actualul Pontif, vizitase adesea Hexagonul. Mai charismatic, slav, deci educat în mitul centralităţii culturale a Parisului, Ioan-Paul al II-lea îi alerta teribil pe campionii secularizării lăudate ca premisă a păcii sociale. Ori mediile respective au mai îmbătrînit şi s-au blazat, ori este actualul urmaş al lui Petru ceva mai sobru, mai raţional - şi deci mai "compatibil" cu mentalitatea franceză - nu ştiu, dar fapt e că sosirea lui nu a provocat tradiţionalele "proteste", chiar dacă măsurile de securitate de-a lungul traseului au fost deopotrivă precoce şi frapante.
Benedict al XVI-lea, german meridional (din Bavaria), teolog reputat, a celebrat mesa în faţa celor 200.000 de catolici francezi veniţi, din toate diocezele, pe esplanada Invalizilor... Vreme frumoasă, televiziuni, hebdomadare care au făcut "la une" cu fotografia ilustrului oaspete. Şi mai ales efortul colectiv de a-l descifra pe acest Suveran Pontif oarecum necunoscut: timid, om de spirit, mai mult decît figură spirituală, 81 de ani împliniţi în primăvara lui 2008. Sîntem în Anul Paulin, aşa că omilia Sfîntului Părinte, rostită în ziua pomenirii lui Ioan Gură de Aur, a propus exegeza unui pasaj anti-idolatrie şi s-a concentrat pe răspunsul tinerilor la chemarea lui Hristos. Mesajul de fond: nu vă închinaţi banului şi reveniţi la preoţie, pentru că e criză, dar şi pentru că nimeni nu va protestantiza Biserica universală: funcţia sacerdotală e de neînlocuit. Totul intonat într-o franceză excelentă, cu o magistrală distincţie luminată de priviri albastre...
Conservator al inteligenţei teologice, autor integral al propriilor enciclice, Benedict al XVI-lea îşi contin
