Remus Cepăreanu a cerut amânarea procesului de la Curtea de Apel Craiova, motivând că nu a avut termen să-şi angajeze un avocat.
Primul termen al apelului înaintat de familia lui Adrian Arabagiu, tânărul de 29 de ani care a murit după ce a fost lovit de Remus Cepăreanu, a avut loc, marţi, la Curtea de Apel Craiova. Magistraţii au amânat însă procesul, până pe data de 14 mai, la solicitarea fiului fostului şef al SPR Olt şi primar al comunei Cîrlogani. Cepăreanu a motivat cererea de amânare prin faptul că nu a avut timp să-şi angajeze apărător.
„Am prezentat şi motivele noastre de apel, iar preşedintele a spus că dă termen mai lung tocmai pentru a evita viitoare cereri de amânare şi pentru a grăbi începerea judecăţii”, a declarat Dumitru Arabagiu, tatăl victimei lui Cepăreanu.
Pe lângă apelul înaintat de familia Arabagiu, sentinţa judecătorului Gheorghe Maruşcă, de la Tribunalul Olt, prin care Cepăreanu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru lovituri cauzatoare de moarte, a fost atacată şi de procurorii Parchetului Olt.
„Criticăm sentinţa penală apelată ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, întrucât a fost injust individualizată, impunându-se modificarea cuantumului acesteia şi în principal a modalităţii de executare”, se precizează în apelul procurorilor.
În mai 2012, Cepăreanu l-a lovit pe Adrian Arabagiu care, după o comă prelungită, a decedat, la un spital din Craiova. Evenimentul s-a petrecut într-un bar din Găneasa.
Schimbarea încadrării juridice, cerută şi Curţii
Dumitru Arabagiu a declarat, pentru Gazeta Nouă, că a depus şi la Curtea de Apel o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, în infracţiunea de omor