Visul de sistematizare a centrului Bucureștiului are ca punct de plecare ziua de luni, 22 Martie 1977. Atunci când reclădirea Bucureștiului și sistematizarea comunelor suburbane au devenit priorități și sarcini de partid Casa Poporului
Casa Poporului este considerată o „cascadă” de surprize arhitectonice
În 1989, Casa Poporului era realizată în proporție de 80%
În cuvântarea ţinută cu acel prilej, Ceauşescu a arătat că, „pornind de la faptul că unele edificii importante au fost distruse sau grav avariate de cutremur, iar alte clădiri foarte vechi s-au dovedit a avea rezistenţa scăzută şi nu mai pot fi refăcute, trebuie să se treacă rapid la reconstruirea unor zone importante ale Bucureştiului precum şi la accelerarea activităţii generale de sistematizare şi dezvoltare a Capitalei patriei noastre”.
Alocuţiunea a fost primită cu „satisfacţie şi aprobare deplină” nu numai de către ştăbimea Comitetului Central ci şi de crema arhitecţilor şi inginerilor constructori din Bucureşti. Peste ani, la începutul lui 1990, nu puţini dintre vorbitorii înflăcăraţi de atunci au fost primii care au aruncat cu piatra în realizările la care şi-ar fi dat, atunci, şi sufletul să prindă o „bucăţică” de proiect. Tot în cadrul acestei Consfătuiri de lucru, Ceauşescu a anunţat demararea unui concurs naţional având ca obiect sistematizarea centrului Capitalei. El a spus că doreşte un proiect care să „împletească principiile de estetică şi construcţie moderne cu elementele arhitecturii tradiţionale româneşti şi a epocii de edificare a socialismului în România.” SUMARUL ARTICOLULUI Povestea Casei Poporului. Bulevardul Victoria Socialismului este invenția lui Carol al II-lea!„Ceaușescu pricepea machetele”Cei dintâi au fost cei din urmă
Victime colaterale
Dacă dumneavoastră, doar citind aceste rânduri, vă vine să strigaţi „Uraaa!”, vă