Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri, Lucia Varga, a declarat marţi că accesul comercianţilor în pădure va fi interzis şi orice furt de lemn va fi sancţionat penal prin modificările ce urmează sa fie aduse Codului Silvic, cea mai importantă fiind interzicerea exploatărilor forestiere pe picior, scrie Mediafax.
Acesta a precizat că modificările Codului Silvic la care se lucrează în prezent urmează patru direcţii, respectiv exploatarea raţională a pădurilor, înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn, gestionarea eficientă şi durabilă a micilor proprietăţi de pădure şi pârghii economice pentru descurajarea exportului de buştean, respectiv încurajarea prelucrării lemnului în România.
Se urmăreşte “scoaterea comerciantul din pădure”, întrucât “vânzarea de lemn în România nu se va mai face pe picior” şi înăsprirea pedepselor pentru furtul de lemn. Modificările vizează ca orice furt de masă lemnoasă, indiferent de cantitate, să fie pedepsit penal.
Modificările aduse Codului Silvic ar urma să fie prezentate în şedinţa de Guvern în maximum o săptămână şi să intre în vigoare de 1 ianuarie 2014, potrivit Mediafax.

@N_