Interviu cu Magdalena Ţurlea, medic primar şi şeful Secţiei de Oftalmologie
Există simţuri omeneşti pe care nu le ştim preţui decât atunci când sunt în pericol. Unul dintre acestea este vederea. Probabil că din acest motiv se spune în popor despre un lucru drag, că este la fel de preţios ca lumina ochilor. Pe de altă parte, există oameni pe care nu-i ştim preţui la adevărata lor valoare decât atunci când ne redau sănătatea ochilor. Un astfel de om este doamna doctor Magdalena Ţurlea, medic primar şi şeful Secţiei de Oftalmologie de la Arad. Pornind de la aprecierile noastre de mai sus, ne-am gândit să realizăm un interviu cu doamna doctor Ţurlea, despre problemele de zi cu zi, cu care se confruntă aceşti oameni minunaţi de la secţia coordonată de către domnia sa.
- Doamna doctor Magdalena Ţurlea, înainte de a vă întreba despre problemele cu care vă confruntaţi, v-aş propune să ne vorbiţi despre oamenii pe care-i coordonaţi în secţia de oftalmologie…
- În total, suntem şase medici: doi medici primari, doi medici specialişti şi doi medici rezidenţi. Pe lângă medici, secţia mai cuprinde un număr de 11 asistente medicale şi cinci infirmiere. Fiecare cadru medical îşi cunoaşte atribuţiunile ce-i revin şi se străduieşte să le onoreze cât mai bine. V-aş putea spune foarte multe despre pregătirea profesională şi despre dragostea faţă de meserie a tuturor cadrelor medicale şi auxiliare ce compun secţia noastră, dar m-aş rezuma la o singură expresie: sunt mândră ori de câte ori aud cuvinte frumoase, cuvinte de laudă despre colegii mei. Este cea mai mare bucurie a mea. Înseamnă că mi-am făcut datoria atât ca medic, cât şi ca manager de echipă, ca şef de secţie.
- Frumoase cuvinte! Acum, doamna doctor, să revenim la problemele cu care vă confruntaţi în viaţa de zi cu zi.
- Aş porni de la lipsa aparaturii medicale performante, de care