IAȘI. Doi indivizi au fost prinși de oamenii legii circulând cu un autoturism, deși acesta avea autorizația expirată.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au precizat că, pe 25 martie, în jurul orei 10.45, agenții din cadrul Biroului Rutier Paşcani l-au oprit în trafic pe şoferul unui autoturism, care avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată de pe 18 octombrie 2012. Astfel, autoturismul era condus de Alexandru V. (63 de ani), autoturismul fiindu-i încredinţat de proprietarul acestuia, Silviu B. (34 de ani), care, în momentul controlului, se afla pe bancheta din dreapta faţă.
„Celor doi le-au fost întocmite dosare de urmărire penală pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice şi încredinţarea cu ştiinţă a unui astfel de autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice“, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.