Descoperirea tiparului energetic al numărului ce corespunde numelui tău de familie te poate ajuta în primul rând să înţelegi mai bine mecanismul interacţiunilor dintre tine şi restul familiei. Vei avea de asemenea ocazia de a descoperi legătura profundă pe care o ai cu rudele tale, legată de o anumită karma sau misiune de viaţă comună.
Astfel, vei putea aduce mai multă armonie şi înţelegere în sânul familiei tale, ştiind cu mai multă acurateţe de unde ai pornit şi încotro te îndrepţi în continuare. Pentru calculul numerologic al numelui de familie, se va face corespondenţa între fiecare literă din nume şi o anumită valoare numerică, cuprinsă între 1 şi 9, conform listei de mai jos:
Literelor A, J şi S le corespunde cifra 1;
Literelor B, K şi T le corespunde cifra 2;
Literelor C, L şi U le corespunde cifra 3;
Literelor D, M şi V le corespunde cifra 4;
Literelor E, N şi W le corespunde cifra 5;
Literelor F, O şi X le corespunde cifra 6;
Literelor G, P şi Y le corespunde cifra 7;
Literelor H, Q şi Z le corespunde cifra 8;
Literelor I şi R le corespunde cifra 9.
Apoi se vor aduna toate cifrele obţinute în urma echivalării numerice, rezultând un număr format din două cifre. Aceste două cifre vor fi la rândul lor adunate, spre a obţine un rezultat final compus dintr-o singură cifră. Spre exemplu, dacă adunând cifrele care corespund literelor din numele tău de familie obţii valoarea 56, vei aduna mai departe 5+6=11, iar apoi 1+1=2. Cifra 2 va fi prin urmare numărul numelui tău de familie.
Semnificaţia numelui de familie corespunzând cifrei 1
Pentru membrii acestei familii, independența şi lupta pentru atingerea obiectivelor personale sunt caracteristici definitorii. Vor fi foarte atraşi de ideea de competiţie, chiar şi în cadrul familiei, având reale aptitudini pentru a fi primii în tot ceea ce î