SC Press Point, societate care a preluat cea mai mare parte a foştilor "rodipeţi", are datorii de 1,7 mil. lei către Network Press Concept (fostul Rodipet) în contul contractului de asociere încheiat pentru închirierea a aproximativ 700 de locaţii din 23 de judeţe, din care sunt deschise mai puţin de jumătate.
„Preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS – fostul AVAS), Adrian Volintiru, l-a chemat joi pe patronul Press Point pentru a discuta situaţia datoriilor pe care această firmă le are către Rodipet. Cuantumul acestora se ridică la 1,7 mil. lei, reprezentând taxa pe asociere, dar şi datorii de 300.000 – 400.000 lei către primării”, au declarat pentru Curierul Naţional surse din piaţă.
Tribunalul Bucureşti a admis săptămâna trecută contestaţiile depuse de Network Press Concept şi administratorul judiciar al acesteia împotriva creanţelor înscrise în tabelul preliminar de către Supremo Media SRL, Rodipet Courier SRL, Star Collection Agency SRL, Orion SRL, Rodikiosk SRL şi Terasanta SRL, astfel încât creanţele fostului Rodipet s-au diminuat cu aproximativ 100 mil. lei.
Magistraţii au amânat pentru astăzi pronunţarea în cazul contestaţiilor depuse de Network Press Concept împotriva creanţelor înregistrate în tabel de către Monalisa Business Park SRL, Eco Green International SRL şi Project Four Construct SRL, cea împotriva creanţei Balbec Retail SRL urmând să se judece la 12 iunie.
Menţionăm că majoritatea firmelor sus-amintite aparţin aceluiaşi grup Awdi din care a făcut parte şi Rodipet înainte de a reveni statului pentru că fostul patron nu s-a achitat de obligaţiile contractuale. SC Press Point, societate care a preluat cea mai mare parte a foştilor "rodipeţi", are datorii de 1,7 mil. lei către Network Press Concept (fostul Rodipet) în contul contractului de asociere încheiat pentru închirierea a aproximativ 700 de lo