Un administrator de firmă din Iași și un maistru vor fi nevoiți să se prezinte în fața instanței, după producerea unui accident de muncă.
Procurorii au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Dumitru Gîdiceanu (45 de ani), administrator al SC Grupul Artigiani Brianza SRL, şi Dorel Gădiceanu (63 de ani), maistru la aceeași firmă, pentru neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a le lua, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, din culpă, şi ucidere din culpă.
Conform anchetatorilor, cei doi nu au luat măsurile prevăzute de lege cu privire la securitatea în muncă, aspect ce a cauzat accidentarea mortală a lui Ovidiu M. pe 18 noiembrie 2010, care lucra la societatea respectivă fără forme legale.
Victima lucra la punctul din localitatea Miroslava al firmei ca muncitor necalificat de pe 4 octombrie 2010, fără a avea semnat și înregistrat un contract individual de muncă şi fără a avea fişa postului semnată, având ca principale atribuţii paza incintei societății, efectuarea de lucrări de încărcare-descărcare a materialului lemnos și curăţenie.
Oamenii legii au susținut că victima a fost pusă să alimenteze cu lemne o centrală și că aceasta nu a făcut-o în mod corespunzător. Mai mult, câțiva martori au precizat că, în ziua respectivă, Ovidiu M. se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Ars într-o explozie
Anchetatorii au adăugat că acesta a provocat, prin supraîncălzirea focarului şi a boilerului, o explozie. În urma exploziei, apa fierbinte a fost pulverizată peste el şi peste pereţii centralei termice.
În jurul orelor 23.00, lucrătoarele din halele respective au simţit miros de fum şi au mers să vadă ce se întâmplă în camera centralei pe lemne, iar, când au ieşit, s-au întâlnit cu vi