Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o bancă pe piaţa românească. TBI Bank, o bancă de retail şi pentru IMM-uri

Publicat in Adevarul, marți 26 martie 2013 ·

Grupul TBI Financial Services, înregistrat în Olanda şi care activează pe piaţa românească prin TBI Leasing şi TBI Credit, a început săptămâna trecută operarea băncii TBI Bank ca sucursală a băncii din Bulgaria, care ţinteşte să ajungă la active de peste 100 de milioane de euro şi să obţină profit în 2013.

Banca începe operaţiunile pe piaţa românească cu trei agenţii în Bucureşti, dezvoltarea reţelei continuând cu deschiderea a încă cinci unităţi în ţară, începând cu Iaşi, Constanţa şi două noi în Bucureşti, se arată într-un comunicat al băncii.

"După 11 ani de prezenţă operaţională în România, începând cu data de 22 martie 2013 am deschis TBI Bank Bucureşti, ca sucursală a TBI Bank EAD Sofia. Este un pas natural de completare a portofoliului de produse şi servicii dedicate clienţilor noştri şi pieţei, în general", a declarat directorul executiv al instituţiei de credit, Florentina Mircea.

TBI Bank se vrea a fi o bancă de retail şi pentru IMM-uri şi se va dezvolta pe modelul de business deja existent prin cele două entităţi ale grupului, TBI Credit şi TBI Leasing. Totodată, noua instituţie va avea în ofertă produse de economisire, creditare şi alte servicii.

"Ne propunem un prim an, 2013, cu active de peste 100 milioane euro şi profit la final de an", a precizat Mircea.

TBI Bank este parte a grupului TBIF Financial Services care include, de asemenea, companiile de pe piaţa românescă TBI Credit, TBI Leasing, TBI Auto.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 21 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 40 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 11 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°