În cazul în care aţi rămas fără idei în bucătărie şi doriţi să includeţi în meniu preparate mai deosebite, le puteţi încerca pe cele pe bază de peşte. Sunt savuroase şi destul de simplu de gătit. Iată două dintre acestea.
Sardine în foi de viţă
Poate că nu sunt atât de delicioase, dar aromele vă vor impresiona cu siguranţă. Înainte de a vă apuca de gătit, pregătiţi următoarele ingrediente: 500 g de sardine; câte o jumătate de frunză de viţă-de-vie pentru fiecare sardină, două lămâi, două pahare cu vin alb, sare şi piper după gust.
Mod de preparare:
Pentru început, spăla-ţi bine sardinele, îndepărtaţi-le solzii şi, nu în ultimul rând, evisceraţi-le. Înfăşuraţi fiecare sardină în jumătatea de frunză şi aşezaţi-le într-o tavă cât mai apropiate una de alta. Presăraţi peste ele sare şi piper după gust şi stoarceţi apoi sucul de la o lămâie. Acoperiţi apoi sardinele cu felii de lămâie şi bagaţi tava la cuptor pentru 15 minute, la foc mediu. Poftă bună!
Salată cu macrou şi legume
Pentru această reţetă aveţi nevoie de: 85 g de fasole verde, 85 g de broccoli, o mână de frunze de spanac tânăr, două fileuri de macrou afumat fără piele, rupt în fâşii şi câteva linguriţe de seminţe de floarea-soarelui, prăjite şi decojite. În ceea ce priveşte dressingul, sunt necesare următoarele: 75 ml de iaurt semidegresat, o linguriţă cu zeamă de lămâie, o linguriţă cu muştar Dijon, două linguriţe cu mărar tocat.
Mod de preparare:
Începeţi prin a pune la fiert o oală cu apă. În momentul în care clocoteşte, puneţi fasolea, iar după două minute adăugaţi şi buchetele de broccoli. Lăsaţi legumele la fiert pentru patru minute, apoi răcoriţi-le sub un jet de apă rece şi scurgeţi-le bine. În ceea ce priveşte dressingul, toate ingredientele se pun într-un vas cu capac în care se presară piper ne