Comisia Europeană (CE) a confirmat marţi că statul croat este pregătit să devină cel de-al 28-lea membru al Uniunii Europene (UE) de la 1 iulie, subliniind totodată că mai sunt necesare eforturi în vederea ameliorării luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, relatează AFP.
"Croaţia a finalizat cu bine cele zece acţiuni prioritare care au fost identificate în raportul precedent din octombrie", a anunţat Executivul european cu ocazia publicării unui nou raport de monitorizare privind politica de competitivitate şi justiţia.
Croaţia "a arătat voinţă şi capacitate de a-şi îndeplini toate angajamentele în timp util înainte de aderare. Comisia a concluzionat că va fi pregătită să adere la Uniunea Europeană la 1 iulie 2013".
Raportul subliniază că această ţară răspunde cerinţelor europene în materie de antitrust, fuzionare şi ajutoare de stat.
În plus, "cadrul legislativ a continuat să se amelioreze", vizând mai ales "consolidarea eficienţei sistemului judiciar" şi "reducerea întârzierilor de judecată", chiar dacă rămân mai ridicate decât media europeană.
Deşi cadrul legal şi instituţional este apreciat "adecvat" pentru a lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, iar organismele însărcinate cu aplicarea legilor sunt "proactive", nivelul sancţiunilor aplicate în acest tip de dosare rămâne "slab", nuanţează CE.
"Pedepse eficiente şi disuasive sunt necesare în dosarele de corupţie, criminalitate şi crimă organizată, cu scopul de a înregistra progrese durabile şi de a evita crearea unui climat de impunitate", subliniază CE în raport.
Croaţia trebuie, de asemenea, să "intensifice raporturile sale" în materie de prevenire a corupţiei, implimentând măsuri care să permită detectarea unor conflicte de interese, adaugă raportul.
În privinţa judecării crimelor de război, Croaţia a continuat să colaboreze cu fostul ina