Studiul Elenic și creștin în viața spirituală a Bizanțului timpuriu (traducere de Vasile Adrian Carabă, Editura Nemira, București, 2012) al lui Endre Ivanka își propune să fie, înainte de toate, o lucrare despre erezii. Ceea ce va căuta autorul în conținutul acestora este supraviețuirea „elementul greco-antic” – filosofic, elin prin excelență – în probleme ce țin de înțelegerea sufletului uman, a divinității sau a relației cosmos-divinitate. Pentru a prezenta și a urmări în amănunt continuarea existenței acestei moșteniri grecești în sânul reflecției creștine, Endre Ivanka a oprit timpul, firește, între secolele IV și VIII, atunci când Bizanțul a cunoscut atât ereziile antitrinitare (arianismul și origenismul), cât și pe cele hristologice (nestorianismul și monofizitismul, alături de ultimul său „vlăstar”, iconoclasmul). Fiecare dintre aceste cinci „greșeli” de interpretare va fi analizată în parte, pentru a fi scos la suprafață solul din care s-a putut înălța ca atare: filosofia greacă, fie ea aristotelică, stoică, platonică sau neoplatonică. Ereziile antitrinitare avute în vedere de Ivanka „păcătuiesc” prin aceea că sunt subordinațianiste, iar acest mod de a înțelege relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi nu este decât o adaptare a revelației la felul în care filosofia greacă, în speță cea neoplatonică a dat seama de relația Unu-Multiplu. Fie în cheie ariană, fie în cheie origenistă, un arianism avant la lettre conform autorului, Fiul și Duhul Sfânt sunt concepuți „inferiori” Tatălui, iar nu co-substanțiali, ci intermediari între El și lume, fiind mai degrabă „determinați” dinspre cea din urmă (în fapt, despre „poziția” Duhului Sfânt în aceste erezii Ivanka nu oferă detalii). Care ar fi deci „elementul greco-antic” în această înțelegere a Sfintei Treimii? După Ivanka, subordinațianismul este un ecou al „nostalgiei eline” după un anumit tip de înțelegere a relaț