Am fost la doctor. Mi-am rupt un deget într-un copac. Ştiu, sună ireal, dar lucrul ăsta s-a întâmplat de-adevăratelea. Ca să-ţi răspund la întrebarea “cum ţi-ai rupt un deget într-un copac”, care văd că te macină, am să-ţi răspund că mie întotdeauna mi se întâmplă lucruri d-astea şi am să-ţi continuu spunându-ţi că m-am împiedicat de mine însămi şi m-am proptit cu pumnul strâns într-un copac. M-a durut. M-am dus la Urgenţă. La Urgenţă nu ştiam unde să mă duc, pentru că deşi era o urgenţă, totuşi, când îi vedeam pe alţii că le sare sânge din cap şi le atârnă picioarele jos din targă, faptul că eu aveam un deget rupt îşi pierdea din urgenţă. Nu ştiu să descriu “urgenţa”. Când e urgent şi când nu. Aşa cum nu ştiu să descriu nici durerea. Cică e diferit când te doare stomacul faţă de atunci când te arde. Când mă întreabă medicul dacă mă doare, eu nu ştiu ce să zic şi zic că da, deşi ar mai fi loc de durut. În fine, nu ştiu să definesc urgenţa, durerea şi altele.
La Urgenţă mi s-a zis să mă duc să-mi fac radiografie. Du-te şi stai la coadă să-ţi faci radiografie. La coadă mă întrebam dacă e cazul să “las” “ceva”, pentru că nici la “lăsatul” ăsta nu mă pricep deloc. Eu chiar îi admir pe cei care ştiu “să lase”, cui, ce sau cât, acţionând, parcă, după nişte norme foarte bine definite, care întotdeauna mie mi-au scăpat. Deci “a lăsa” sau “a nu lăsa”. Aceasta era întrebarea. La coadă la radiografie se merge repede, nu se stă prea mult, pentru că nu stau nici oamenii ăia să te scaneze pe centimetri, ci unde ai tu ruptă treaba. Deci am ajuns prea repede, mult prea repede, şi încă nu reuşisem să-mi răspund la întrebarea “băi, cum să face,
