* meci cu răsturnări de situaţii la Tufeşti * cu patru reuşite Ştefan Călătoaie a fost golgeterul etapei
Patru victorii ale gazdelor trei ale formaţiilor vizitatoare şi o remiză, acesta a fost bilanţul etapei a 19-a a Ligii a IV-a.
Singura egalitate s-a înregistrat la Tufeşti. Echipa antrenată de Viorel Cosma a deschis scorul prin Neguţu Cazan (min. 3) şi se putea desprinde în câştigătoare încă din prima repriză însă Fănel Ghioca a ratat un penalty acordat gazdelor. În partea secundă, în doar trei minute echipa pregătită de Georgel Pascu a întors rezultatul în favoarea sa. Aurel Crăciun a egalat în minutul 80 iar Băndărică, a transformat un penalty şi i-a adus pe oaspeţii în avantaj. În ultimul minut din timpul regulamentar de joc gazdele au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, Baltă a marcat şi a stabilit scorul final, 2-2.
Conpet Cireşu a reuşit să marcheze de trei ori în repriza a doua în poarta celor de la Pandurii Tudor Vladimirescu şi a mai făcut un pas decisiv spre Liga a III-a. De menţionat faptul că din minutul 42 oaspeţii au evoluat în inferioritate numerică după ce Emil Cristian a fost eliminat pentru un fault violent asupra lui Alin Radu.
Scorul etapei s-a înregistrat la Făurei, 9-2 pentru formaţia gazdă, CS Făurei în disputa cu Voinţa Şuţeşti, după un joc în care Ştefan Călătoaie a perforat poarta oaspeţilor de patru ori. Conform aşteptărilor Dunărea Gropeni a câştigat la scor la Mircea Vodă însă la pauză scorul a fost egal, 1-1.
Dobrică a realizat un hat trick şi echipa lui, Voinţa Vişani s-a impus cu 5-1 în faţa penultimei clasate, Voinţa Găiseanca.
După 19 etape podiumul arată astfel: 1 Conpet Cireşu 53 puncte, 2 Viitorul Însurăţei 42 puncte, 3 FC Tufeşti 41 puncte.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 19-a:
Gloria Movila Miresii - Victoria Traian 2-3 (0-2)
@N_