Juniorii republicani ai echipei Luceafărul Bălan nu au mai ajuns duminică la Oradea, pentru a susţine jocurile din cadrul etapei a XVII-a a Campionatului Naţional, cu LPS CSS Bihorul din localitate. Autocarul echipei s-a deplasat doar câţiva kilometri, după care, şoferul şi-a dat seama că a apărut o defecţiune. “A fost foarte frig sâmbătă noaptea şi a îngheţat sistemul de frânare. Am sunat la Bucureşti, la Federaţia Română de Fotbal, dar şi pe cei de la Oradea, pentru a-i anunţa că nu mai ajungem la meci. Nu puteam pune în pericol viaţa copiilor. A fost vorba de aproape 40 de copii”, ne-a declarat Emil Ionaş, antrenorul echipei Luceafărul Bălan.
Ambele partide dintre LPS CSS Bihorul Oradea şi Luceafărul Bălan au fost amânate, data urmând a fi stabilită, de comun acord, de cele două cluburi.
Republicanii de la FC Zalău au evoluat pe teren propriu, în faţa celor de la Olimpia Satu Mare.
La juniori A, rezultatul a fost egal, 1 – 1, pentru zălăuani marcând Marin Gliguţă, în prima parte a reprizei întâi. Sătmărenii au restabilit egalitatea pe finalul primei părţi, dintr-o lovitură de colţ, iar în partea secundă nu s-a mai marcat niciun gol, chiar dacă ambele echipe şi-au creat ocazii bune.
Juniorii B au cedat cu 1 – 4, după ce scorul pauzei a fost 1 – 2. Pentru FC Zalău a marcat Mate Rudolf. Olimpia a fost cea care a deschis scorul, din lovitură de pedeapsă, zălăuanii egalând după aproximativ un sfert de oră. Până la final, doar oaspeţii au mai contat în joc, reuşind să mai înscrie de trei ori.
De menţionat că Gigi Gorga a fost nevoit să improvizeze în “11″-le de start, având în vedere că cei mai buni jucători de la grupa B au fost luaţi de Alexandru Pop, la juniorii republicani A.
Rezultatele complete ale etapei: LPS Satu Mare – LPS Cluj-Napoca 1 – 0 la A, 5 – 0 la B; FC Universitatea Cluj – CS Atletico Arad 2 – 0 la A, 2 – 0 la B;