Cum trăim într-o țară eminamente civilizată, mi se pare firesc să și furăm. Uneori o face cu perdea, alteori o facem nud… că perdeaua am dat-o amanet. De exemplu, în economia și administrația din România, cel puțin vreo 2-3 secole de aici înainte, se va fura cu… toate cărțile pe față. Nu mai miră pe nimeni când aude că X (mare lingușitor în partid) a deturnat niște fonduri. Sau că o sumă babană a urmat un alt curs decât cel normal, cel moral și legal. Sau că Y a fugit cu banii companiei în Guadelupe. În fine, ni se pare atât de firesc ca furtul să facă parte din firea noastră, că nu-l mai sesizăm. Sau îl ignorăm, că… dă-i dracu’ de nenorociți, cât or să mai fure? Ete că ăia fură și nu le pasă de noi, că ne băgăm gheara-n gât ca pițigoiul!

Așadar, cum era și firesc, nu ne miră să vedem că în România se fură și la alt nivel. La unul mult mai mic, dar puțin mai periculos (dacă ții la viața ta, bineînțeles!). Despre ce este vorba? Luni noaptea, fără mare tam-tam, cum este pe undeva și firesc, poliția a organizat o amplă operațiune de combatere a unor situații infracționale. Unde? La UM Sadu, locul de unde pleacă muniție (d-aia reală, de ucide oameni), pulbere și alte componente de gen (care și ele duc la omorârea unor semeni de-ai noștri). Cine? La prima vedere, 2-3 persoane, însă ne este greu să halim că lanțul defectuos s-ar limita la un număr atât de mic de oameni (este exclus ca filiera să fie atât de mică, fiind mult mai probabil ca lanțul să existe într-o variantă mult mai complexă). De ce? Pentru bani, că bieții angajați de acolo sunt neplătiți uneori cu lunile. Probabil din disperare de cauză, unii ajung să comită fapte reprobabile, negândindu-se prea mult că pot contribui direct la uciderea cuiva. Cu un singur glonț ieșit aiurea pe poarta uzinei de la Sadu se poate curma viața fiului tău, a mamei tale ori chiar a ta. Așa cum acel polițist sub acoperire