Cercetătorii britanici au anunţat că ninsorile abundente care s-au abătut asupra a sute de oraşe din emisfera nordică ar fi o manifestare a schimbărilor climatice la nivel mondial.
Profesorul John Beddington, consilier ştiinţific al guvernului britanic, a afirmat pentru bbcnews.co.uk, că s-a trecut „de la ideea de încălzire globală la conceptul de schimbare climatică”, astfel că ceea ce până mai ieri părea o anomalie va începe să devină ceva curent, iar oamenii ar trebui să se obişnuiască cu aceste schimbări. „Da, temperatura globală este în creştere, dar mai important decât aceasta este faptul că vremea devine din ce în ce mai schimbătoare” a adăugat profesorul.
Când a vorbit despre vremea considerată a fi anormală, specialistul britanic a menţionat că nu este vorba doar de căderi masive de zăpadă, ci de asemenea de furtuni, ploi torenţiale, uragane şi căldură extremă. Experţii sunt de părere că, din cauza încălzirii globale, cantitatea de energie acumulată în atmosferă şi oceane este în creştere, de aceea procesele intense de eliberare a acestei energii se vor produce mai des şi va creşte şi intensitatea lor.
Ninsori abundente s-au abătut la sfârşitul săptămânii trecute asupra Ucrainei şi Rusiei. Căderile de zăpadă, care au durat trei zile la Kiev, au paralizat complet viaţa capitalei ucrainene. La Moscova şi în regiunea adiacentă au căzut în două zile aproximativ 30 cm de precipitaţii. O situaţie similară se remarcă şi în întreaga emisferă nordică: troienele au blocat traficul în ţările europene, SUA, Canada şi Japonia.
Din 1910 şi până în prezent, temperatura medie globală a crescut cu un grad, potrivit meteorologilor. Conform Agerpres, aceasta înseamnă o creştere uriaşă a cantităţii totale de energie termică în atmosferă şi oceane. Potrivit estimărilor oamenilor de ştiinţă, probabilitatea unei veri caniculare a crescut de cinci ori în ul