Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bronz donat de la Braşov pentru statuile furate din Copou

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 26 martie 2013 ·

Refacerea lor va costa bugetul local 75.000 lei. (P)AG Weinberger & The BoomTown Pickers – Un Deliciu Acustic

Reconstrucţia celor trei statui furate de hoţi din Parcul Copou îi va costa pe ieşeni 75.000 de lei. Oficialii Primăriei au alocat deja în bugetul local sumele necesare pentru refacerea busturilor. Mai mult, repre­zentanţii de la Remar Braşov SA, societate care are punct de lucru la Iaşi, au luat legătura cu edilii de la Iaşi pentru a-i anunţa că vor dona în jur de 200 de kilograme de bronz. „Cei de la Remar Braşov vor să doneze o cantitate de 200 de kilograme de bronz pentru a putea reconstrui busturile pe care le-am pierdut din cauza furturilor. Va trebui sa le refacem pe toate trei. Va fi un concurs de soluţii artistice pentru cele trei busturi şi apoi efectiv construcţia lor. Am prevăzut un buget de 25.000 de lei pentru fiecare din cele trei“, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Busturile scriitorilor Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Gane, precum şi al compozitorului Ciprian Porumbescu au fost furate la începutul acestei luni de către doi tineri. Abia după o săptămână s-au sesizat şi autorităţile locale de faptul că statuile lipseau din Parcul Copou. La puţin timp au fost prinşi şi autorii furtului, şi au fost descoperite bucăţile din bronz ale statuilor la unităţile Remat. Cele trei opere de artă erau vechi de zeci de ani. Bustul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea era cel mai vechi, fiind sculptat în 1924 de Ion Mateescu, iar statuia lui Nicolae Gane, în 1943, de sculptorul român de origine franceză Richard P. Hette. Bustul compozitorului este de dată mai recentă, fiind realizată în 1957 de Eftimie Bârleanu.

Refacerea lor va costa bugetul local 75.000 lei. (P)AG Weinberger & The BoomTown Pickers – Un Deliciu Acustic

Reconstrucţia celor trei statui furate de hoţi din Parcul Copou îi va costa pe ieşeni 75.000 de lei. Oficialii P

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum 57 minute
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum o ora
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 3 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

Dolj: Copil înecat într-o baltă din zona unui baraj. Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili împrejurările decesului

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de 13 ani a murit înecat, în seara zilei de 1 iunie, într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj. Trupul băiatului a fost găsit, însă era prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, deschiderea

SRI, căderea în purgatoriu si ieșirea

Ziua News acum 19 minute
Ceea ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în interiorul Serviciului Român de Informații dar și în ceea ce-i privește pe unii rezerviști este extrem de periculos și începe să bubuie în plan intern și extern. O importantă instituție a statului menită

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum 2 ore
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum o ora
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 4 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°