Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 90 de nereguli constatate în unităţile sanitare sălăjene

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 27 martie 2013 ·

Cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al judeţului Sălaj au desfăşurat, în primele două luni ale acestui an, o serie de controale la unităţile sanitare cu paturi, policlinici şi farmacii din întreg judeţul. Potrivit lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, prin aceste acţiuni de control s-a urmărit respectarea actelor normative în domeniul situaţiilor de urgenţă şi măsurile luate pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă.

În urma controalelor, desfăşurate pe parcursul celor două luni, respectiv ianuarie şi februarie, cadrele ISU Sălaj au constatat 93 de nereguli, din care s-a reuşit înlăturarea a 33. Conform datelor furnizate de ISU Sălaj, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, din care 42 au fost avertismente, iar şase au fost amenzi, în valoare totală de 3.000 de lei. Întreţinerea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă şi branşamentele la hidranţii exteriori subdimensionate s-au numărat printre cele mai frecvente nereguli constatate, în cadrul unităţilor sanitare din judeţ, de cadrele ISU Sălaj. De asemenea, o parte dintre unităţile verificate nu aveau obţinute avizele de securitate la incendiu sau altele nu aveau asigurat accesul pentru autospecialele de intervenţie pe cel puţin două laturi ale obiectivului, potrivit explicaţiilor lui Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Printre unităţile sanitare verificate în perioada menţionată, potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, s-au numărat: Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, spitalele din Jibou, Şimleu Silvaniei, Crasna, Ileanda, Fundaţia “Acasă” şi policlinicile “Salvosan” şi “Sfânta Vineri”, din Zalău.

comments

Cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Porolissum” al judeţului Sălaj au desfă

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 40 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 45 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°