Evident, deşi toată lumea bănuie sau doar îşi dă cu părerea, nimeni nu ştie ce se va petrece de fapt pe partea Dreaptă a eşicherului politic.

La fel, deşi toată lumea se precipită să aplaude această destructurare previzibilă a celei mai demonizate formaţiuni politice, subiectul continuă să preocupe opinia publică. Asta deşi, cel puţin cele două treimi dintre electoratul prezent la vot în decembrie anul trecut, cei care au ales USL, ar trebui să fie extrem de mulţumite de eventualitatea unui puternic dezechilibru ideologic. Pentru că, mai nou, în România e mult mai “la modă” să fii de stânga, iar a te declara de dreapta acum, e similar cu autoculpabilizarea publică, cu asumarea unui oarecare oprobiu al ruşinii şi eşecului.

În realitate, lumea USL ar trebui să fie mulţumită, PDL pare a intra în vria disoluţiei, preşedintele Băsescu pare a fi fost din nou înfrânt, până şi în interiorul propriei construcţii politice, asta e, de acum România are şansa normalizării. Problema USL, căci această uniune are acum o problemă, este că a fost configurată ca fiind doar o făcătură transideologică a cărui singur liant au fost logica anti, împotriva lui Băsescu şi împotriva PDL; ori dacă acest adversar comun dispare, se neantizează şi scopul şi logica existenţei USL. Plus că, dacă dispar aceşti adversari comuni, probabil lumea va începe să (se) întrebe ce altceva constructiv, nu doar demolator, a mai făcut USL?! Conform cu întrebarea aia mai miştocărească, cam de autobază, referitoare la “dacă mai guvernăm şi noi ceva, mai cu talent”?

Altfel, ce va face PDL postConvenţie, ce va face preşedintele reconfirmat Vasile Blaga, dacă va face presupusul blat şi va da la pace suspect cu PNL, oferindu-i acestuia pe tava compromisului politic rămăşiţele unui partid, cu ce preţ şamd, sunt detalii care chiar nu interesează sau n-ar trebui să-i mai intereseze pe susţinătorii Stân