În perioadă şcolară mică atenţia este destul de instabilă. Copilul nu dispune de atenţie distributivă, de aceea orice factor perturbator poate întrerupe concentrarea care şi aşa este de scurtă durată.

Caracterul activ al atenţiei spontane a copilului poate fi menţinut prin măiestria şi răbdarea învăţătorului, prin lecţii bine organizate, interesante, prin conţinuturi adaptate şi selectate după nivelul de înţelegere. Noutatea, imprevizibilul, expresivitatea, schimbarea metodelor de lucru sunt căi de menţinere a atenţiei.

Copilul mic trebuie antrenat în recreaţii prin jocuri de mişcare care oferă o maximă destindere. Chiar şi în timpul orelor (mai ales în clasa I) se creează momente de relaxare musculară şi intelectuală pentru a stimula şi energiza atenţia.

Concentrarea pe activitatea de învăţare asigură înţelegerea. Astfel atenţia voluntară este adesea solicitată.

Treptat, copilul îşi mobilizează singur atenţia voluntară, se obişnuieşte cu efortul şi reuşeşte să blocheze o parte din factorii perturbatori. Acest salt calitativ se datorează creşterii interesului pentru învăţare, motivaţiei, experienţei dobândite, dar şi dezvoltării proceselor psihice.

Astfel se formează calitatea atenţiei, stabilitatea ei. Activităţile sunt mai complicate, cu durată mai mare, implică algoritmi şi logică operaţională.

Datorită dezvoltării atenţiei, copilul reuşeşte treptat să se concentreze şi la cerinţa exerciţiului şi la rezolvare şi în acelaşi timp la aspectul şi corectitudinea scrisului. Rezolvă exerciţii respectând ordinea operaţiilor, face calcule şi aşază în pagină demonstraţia. Creează un text respectând regulile de compunere, respectă ordinea în transmiterea ideilor, logică, dar se preocupă şi de forma exprimării, de corectitudinea gramaticală şi de regulile de redactare.

Spre finalul perioadei şcolare mici copilul este capabil să d