Noul Contract-cadru din sănătate pentru 2013/2014 aduce bani mai mulţi pentru medicina de familie, serviciile din ambulatoriu şi de îngrijire la domiciliu şi o modificare a tarifelor pe caz ponderat din spitale.
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost aprobat recent de Guvernul României.
Noul document reflectă intenţia ministrului sănătăţii Eugen Nicolăescu de a schimba mentalitatea omului de a se îndrepta numai spre spital, reorientându-l spre medicii de familie şi cabinetele din ambulatoriu. Ca atare, anul acesta, Contractul-cadru prevede o creştere cu 10% a finanţării pentru medicina de familie, pentru ca acest sector să devină o „poartă de intrare” în sistemul medical. Totodată, pentru medicina primară este prevăzută reducerea numărului de pacienţi de pe lista medicilor de familie de la 1000, la 800, astfel încât medicii să aibă mai mult timp pentru consultul de specialitate al pacienţilor, iar medicii tineri de familie să reuşească să găsească loc pe piaţă atunci când termină rezidenţiatul.
Secretarul general al Colegiului Medicilor de Familie Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, ne-a declarat ieri că medicii aşteaptă să fie aprobate şi normele de aplicare ale acestui contract, pentru a vedea care sunt exact modificările la finanţarea medicinei de familie. Medicul spune că nu se cunosc încă valorile la punctul per capita şi servicii şi dacă vor exista creşteri la acestea, creşterea de 10% anunţată fiind la bugetul pentru această ramură, din care se vor plăti, însă, alte cheltuieli. Cât despre reducerea numărului minim de pacienţi, dr. Badrajan spune că este o măsură bună, întrucât există zone din judeţ unde nu sunt suficienţi pacienţi. În plus, „pentru o calitate superioară a actului medical, un medic de familie ar trebui să aibă mai puţini pacienţi