Alba Iulia a primit premiul special al juriului organizaţiei „Europa Nostra“, pentru modul în care a fost restaurată şi pusă în valoare Cetatea Alba Carolina. Organizaţia este patronată de cunoscutul tenor şi dirijor spaniol Placido Domingo.
Municipiul Alba Iulia se numără printre cei 30 de câştigători ai premiilor anului 2013 pentru patrimoniul cultural, anunţaţi marţi, 26 martie, de organizaţia „Europa Nostra“. În total, au fost nominalizate aproape 200 de proiecte din domeniul conservării patrimoniului cultural, cercetare, educaţie.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în 16 iunie, la Atena (Grecia). Proiectul Cetăţii Alba Carolina a concurat alături de 197 de iniţiative din 30 de ţări şi a reuşit să obţină premiul special al juriului Comisiei Europene a Premiilor „Europa Nostra“ din 2013. La categoria conservarea patrimoniului, au fost premiate obiective din Estonia, Ungaria, Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Olanda şi Marea Britanie.
„Europa Nostra“ este o organizaţie europeană care promovează protejarea patrimoniului cultural şi natural de pe bătrânul continent. Organizaţia dispune de o reţea pan-europeană de 250 de membri – asociaţii şi fundaţii care cuprind mai multe de 5 milioane de oameni, 150 de instituţii guvernamentale, autorităţi locale şi companii, dar şi 1.500 de membri individuali. Municipalitatea din Alba Iulia are statut de asociat al „Europa Nostra“, în timp ce fundaţiile Transylvania Trust, RPER Romania şi Pro Patrimonio sunt singurii membrii din România ai organizaţiei.
Proiectele de restaurare a Cetăţii din Alba Iulia derulate în ultimii ani însumează o valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Ultimele două investiţii majore sunt programate a fi încheiate în anul 2013.