Autopsia corpului dizidentului rus Boris Berezovski, descoperit mort în sudul Marii Britanii, a arătat că acesta a murit probabil spânzurat, a transmis luni o sursă din cadrul poliţiei, potrivit Mediafax.
“O autopsie a fost efectuată astăzi (luni) asupra corpului cetăţeanului rus în vârstă de 67 de ani Boris Berezovski, care a fost găsit mort sâmbătă în reşedinţa sa din Ascot” (sudul Marii Britanii), arată un comunicat al poliţiei.
“Rezultatele autopsiei, realizată de un medic legist al Ministerului de Interne, au arătat că elementele ce au cauzat moartea acestuia sunt compatibile cu spânzurarea. Nu au fost găsite urme ale unei lupte” înainte de deces, precizează comunicatul.
Alte teste, în special cele toxicologice, urmează să fie realizate, însă rezultatele vor fi cunoscute după câteva săptămâni, a precizat poliţia.
De asemenea, ancheta ştiinţifică a bunurilor fostului miliardar “va continua în următoarele zile”, continuă comunicatul.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Autopsia corpului dizidentului rus Boris Berezovski, descoperit mort în sudul Marii Britanii, a arătat că acesta a murit probabil spânzurat, a transmis luni o sursă din cadrul poliţiei, potrivit Mediafax.
“O autopsie a fost efectuată astăzi (luni) asupra corpului cetăţeanului rus în vârstă de 67 de ani Boris Berezovski, care a fost găsit mort sâmbătă în reşedinţa sa din Ascot” (sudul Marii Britanii), arată un comunicat al poliţiei.
“Rezultatele autopsiei, realizată de un medic legist al Ministerului de Interne, au arătat că elementele ce au cauzat moartea acestuia sunt compatibile cu spânzurarea. Nu au fost găsite urme ale unei lupte” înainte de deces, precizează comunicatul.
Alte teste, în special cele toxicologice, urmează să fie realizate, însă rezultatele vor fi cunoscute după câteva săptămâni, a precizat poliţia.
De asemenea, ancheta ştiinţifică